luni, 25 noiembrie 2013

Te-ai dus

Te-ai dus... singura si fara sa ne dai de stire. iar azi te-au ingropat. erai batrana, n-ai vrut sa ne mai deranjezi, si sa ajungi sa nu mai poti fi tu. asa ca ai plecat ...
Te iubim. si multumim ca ne-ai fost atatia ani aproape.

marți, 12 noiembrie 2013

Sometimes you're sad, and you don't know what's wrong. And you keep asking yourself questions about how it should be, or about how you think it should be.
Other times you're just lonely. And your loneliness may come both from your insides and the outside. And it aches. just like everything else, just like any other injury, it aches. But what hurts most is that you know that, in the end, there's only loneliness. that's all that remains.
He will leave. He will finally realize that you're not what he needs, that you're not what he imagined you to be, that you do this and you do that and he doesn't ...quite like it. So he will leave.And, mostly, he will leave YOU...alone.
And everything you've ever wished for falls to pieces when he tells you how much he hates whatever you're doing right in that moment. Because you realize that this cruel loneliness is watching you from the shadow, waiting to catch you between its claws when you'll be alone.
And if he leaves, this is what you will be : alone.

duminică, 1 septembrie 2013

Accidents often raise important questions in our lives. They make you wonder...what if I did things differently that day ? What if I hadn't drunk that coffee in the morning, and hadn't stopped to pee, or didn't pull right to talk on the phone?
What if..?
And then you realize that maybe, just MAYBE your life is just a series of events that you can't even control because you don't know where they will eventualy lead you. And then, after you've turned the story around for about 10 to 1 million times, after you played and replayed the accident in your mind one thousand times, you turn those "what if's" into fears. Thoughts you can't control. Monsters you can't fight.
But still, you look to your left, and see him - and he's okay.
So maybe, just MAYBE, everything can be fine in the end, no matter what happens on the road.

miercuri, 24 iulie 2013

Silence.

Silence. All around. No whispers, no screams...just silence. And solitude. It's like they float all over the place and I no longer know which is air and which is silence. They bond like soulmates and they create that special combination that blows my mind and breaks my heart.
I'm tired...so tired that I can't even afford to miss you anymore.
You're there and I'm here, miles away from you and it used to hurt in the beggining.. now it's just boring and annoying at the same time, and it pisses me off that your presence erases itself from my home like wind comes and goes on the window.
I'm not a goddamn room and you can't get in and out all the time...I don't want you to! I'm only gonna keep the door open for you the first time you come in, and the first time you go out... Afterwards you'll just hit yourself walking into a wall of bricks, a cold uncaring wall of fuckin' bricks. Don't come crying to me then.
I told you  my heart is there for you only as long as you keep it warm... If it gets cold it turns into stone. And there's nothing I can do about it then.

vineri, 15 februarie 2013

Egoism



EGOÍSM s. n. preocupare exagerată față de propria persoană și de interesele personale, în dauna intereselor și drepturilor celorlalți. (< fr. égoïsme)

EGOCENTRÍSM s. n. (Livr.) Atitudine a celui care privește totul prin prisma intereselor și a sentimentelor personale, tendință de a face din sine „centrul universului”; egotism. – Din fr. égocentrisme.


Oricum i-am spune, „egoism” sau „egocentrism”, această noțiune - sau aș putea spune chiar SENTIMENT - constă în urcarea propriei persoane pe un piedestal de oglindă, de unde nu se poate vedea decât pe ea însăși. 
Aparent, când îți pui propriile interese pe primul loc, și le ignori pe ale celorlalți ar însemna că-ți faci ție bine și altora rău. Aberații ! 
Trăiesc, de 19 ani, cu un egoism exorbitant, al meu ! Și știi ce..? DOARE ! Da, egoismul doare, să fii egocentrist doare! 
Pentru că nu te poți bucura pentru alții, pentru că orice lucru bun i se întâmplă celuilalt e ca o greutate care te trage pe tine în jos, pentru că, de, tot ce se întâmplă în jurul tău te afectează într-un fel sau altul. 
Iubitul tău s-a angajat. Ce-ar trebui să gândești? „Bravo lui, în sfârșit își va face un rost în viață, în sfârșit va fi și el mulțumit de el însuși și cu el însuși!” Dar egoismul vine și te strânge ca o gheară, îți pune cuțitul în gât și te face să te întrebi cu ce ai greșit tu ca să ți se întâmple tocmai ție așa ceva! Fix iubitul tău trebuia să se angajeze! „Și-așa n-avea timp de tine nici până acuma, d-apăi de-acum încolo!”
Și uite-așa, ușor-ușor, începi să le porți pică celor din jur prin faptul că-i iubești prea mult și-i vrei pentru tine. Începi să-i urăști prin iubire și să le dorești răul doar ca să-ți fie ție bine. C-așa-ți spune ție egoismul că e okay. 
Nu e okay. Egoismul e cuțitul ăla tâmpit pe care-l simți că te împunge în spate la fiecare pas. E durerea aia idioată de stomac pe care o resimți după ce ai mancat cea mai bună mâncare din viața ta. 
Egoismul e neplăcerea provocată de lucruri plăcute, de persoane pe care le iubești și pe care ți-e frică să nu le pierzi. Egoismul e durere, e spaimă, e panică și blocaj. 
Egoismul e cel care transformă cel mai pur sentiment de iubire în ură. E cel care mă face ca, în loc să te iau pe tine în brațe, să mă iau pe mine și să mă simt înșelată totodată.
Egoismul sunt eu, și totuși nu-i parte din mine. Egoiști suntem noi, oamenii, atunci când suntem prea slabi ca să iubim, prea fricoși ca să luptăm pentru ceea ce ne dorim, și alegem în schimb să ne temem și să fugim.


joi, 17 ianuarie 2013

Frig... Atât de frig... Îngheț. Simt cum mă răcesc bucățică cu bucățică, simt cum temperatura corpului îmi scade. N-are rost să caut razele soarelui... Știu deja unde sunt: în mine, dar mi-e prea frică și prea lene să forez în interiorul sufletului meu. știu că acolo se ascunde toată forța de care am nevoie, dar de câte ori o găsesc și ți-o aduc încântată în căușul palmelor, tu o iei sarcastic și o arunci, râzându-mi cu răutate.
Mă crezi idealistă, știu asta... Mă crezi naivă și micuță, tânără și prostuță.
Dar tu ești de fapt cel prostuț. Tu te îmbeți cu iluzia că mă iubești. Nu mă iubești. Tu nu iubești pe nimeni, nici măcar pe tine. Tu trăiești în răutatea ta, în speranța că le știi pe toate, plutești în derivă într-o lume urâtă pe care chiar tu ți-ai creat-o. și-mi spui mie că mă iubești ? Cum ar putea să încapă atâta bunătate câtă presupune iubirea în inima ta fadă, secată de orice izvor de lumină și căldură?
Ești rece, exact ca metalul. Și dur, tot ca el. Ești răvășitor, strălucitor, minunat chiar uneori. Dar totul e o iluzie. Strălucirea metalului e doar o impresie, de fapt Soarele e cel ce strălucește, iar reflexia sa înfrumusețează totul în jur.
Vreau Soare! vreau soarele din sufletul meu, vreau lumină, vreau aripi. m-am săturat să merg prin noroi doar pentru că tu mergi prin noroi și vrei să mă ții de mână.
Eu sunt făcută să zbor...

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

noi...

Tot ce mi-am dorit pentru noi de la bun început a fost să fim fericiți. Nu eu mai mult și tu mai puțin, ci în egală măsură. Visam să împărțim aceeași pernă și aceeași plapumă, același pat, aceeași gumă și același zâmbet. și visele ( sau visurile, că mereu ne contrazicem pe tema asta) mi s-au împlinit unul câte unul.
Te iubesc, și n-o zic ca pe un salut, nici pentru a umple tăcerea. Te iubesc pe tine, inima ta, buzele tale, ochii tăi, râsul tău chițibușar și pasiunea cu care faci dragoste. Te iubesc pentru ce ești, pentru ceea ce ai fost și pentru că apari când am cea mai mare nevoie de tine. Te iubesc pentru că știi să strângi în brațe și să mă faci să simt că sunt parte din tine. Te iubesc când nu vrei să vorbești, când nu mă lași să tac, când vrei să știi tot ce gândesc. Te iubesc când te enervezi și țipi la mine, iar în ochii tăi se poate citi supărarea unui copil încăpățânat. Te iubesc când ești vesel, te iubesc când ești trist, te iubesc când ești... adică mereu.
Și vreau să fiu lângă tine, să-ți dăruiesc zâmbete, dar niciodată să nu ți le iau. Să pot să fiu fericită alături de fericirea ta, fără să o diminuez în vreun fel. Vreau să punem la comun râsetele mele și râsetele tale, și să facem schimb...și să ieșim în câștig, amândoi, întotdeauna. Pentru că asta ar trebui să fie iubirea, câștig și nu pierdere.
Pe tine...nu vreau să te pierd.