vineri, 10 iulie 2009

Intr-o adevărată cădere

In seara asta vreau sa scriu.

Simt ca vara asta e pierduta. Este si a fost pierduta inca dinainte de a incepe.
Vreau sa plec, sa ma car de aici cat mai repede posibil. E distrus orasul asta.
Nu stiu cum rezistaţi.
Oamenii - suflete mici inconjurate complet de un strat gros de batranete prematura- rezista voiniceşte in faţa plictiselii, a caldurii si mai ales a prostiei.
Da, dragilor, ne confruntam din ce in ce mai des cu problema prostiei. Si mai grav de atat, ne complacem in aceasta situatie.
Şi ar mai fi o chestie şi mai greu de suportat: nesimţirea. Asta e cea mai teribila chestie. Nu mă inspăimântă, mă scârbeşte. Astăzi mergeam ca tot omul pe drumul meu de ţară, abia pietruit. Văd venind din faţă un nene într-un Cielo. Nimic special. Era un românaş convins, cocalar cu ochelari de soare cu lentile lucioase. Conducea ca la raliu, evident. După câteva secunde, vad cum din maşină plonjează un frumos, verde, binecunoscut ambalaj de seminţe Nutline. Păi bine, frumosule, da' ce mama naibii facem noi aici? Cocalar, cocalar, dar totul are o limita. Nesimţirea ta, nu. Şi nu e singurul. Îmi pare rău, dar trebuie sa generalizez: aşa-s românii. Majoritatea. Păcat. Poate ca ţara asta ar scoate-o totuşi la capăt dacă oamenii ar face ceva.

E greu. Fugiţi cât puteţi. În curând veţi fi legaţi fedeleş de o slujbă prost plătită, de o nevastă, soţ care ameninţă tot mai des sa vă părasească, de o familie ce trăieşte in sărăcie; pe scurt: de o viaţă de rahat. Veţi bea 4-5 cafele pe zi, veţi fuma 2 pachete de ţigări, iar la 30 de ani vă veţi simţi mumificat. Pentru că asta e. Şi daca asta e, inseamnă ca nu mai este nimic de facut. Fals. Sunt multe de facut. Dar cine sa le faca? Cand barurile, cârciumele-s pline, cine sa mai munceasca?
Oamenii adevaraţi au plecat. Muncesc pe alte meleaguri. Au rămas hoţii şi cei furaţi. Tu din ce categorie faci parte?

P.S. Am folosit in mare parte diacritice pentru a ma simţi mai...româncă.

De ce "urâm" femeile - Mircea Badea


Barbatul este o oaie! “Pai, o oaie este capabila de ura?” – o sa ma intrebati. “N-ai citit Miorita?” E adevarat. Acolo, oaia nu era capabila de nimic. De unde si asemanarea cu barbatul. Suntem natangi, neajutorati, de cele mai multe ori chiar pampalai. (Sper ca nu va deranjeaza exprimarea colocviala.) Credem ca suntem duri, ne construim in cap statui de eroi mitici, suntem virili in spatele volanului, coplesiti de propria importanta cand platim intretinerea, impetuosi cand deschidem o bere, atragatori pana la lesin cand ridicam o spranceana catre duduia de la benzinarie care poarta o bluza decoltata. Pornim chiar si la vanatoare, din dorinta de “cuceriri” care sa ateste, daca mai era nevoie, ca suntem barbati adevarati, stapani ai Universului, forte in stare bruta. In fata noastra, femeile, aceste fiinte neajutorate, care tanjesc dupa protectia noastra indispensabila, nu au nici o sansa, sunt victime sigure prin propria conditie. Ce papagali! Ma scuzati, pornisem de la oi. In ritmul asta, barbatii vor fi comparati cu o menajerie intreaga. Ceea ce poate fi posibil, cu exceptia unei singure categorii: animalele de prada. Varful lantului trofic este ocupat, fara indoiala, chiar de femei. Ele conduc, de fapt, ritualul vanatorii.
In realitate, barbatul nu alege niciodata, ci este ales. El cel mult isi face campanie electorala. Asta o sa va confirme orice barbat incununat cu aura si reputatie de seducator (a nu se intelege ca e cazul meu), daca este sincer. Smecheria e ca, din experienta, el nu incearca niciodata acolo unde simte si stie ca nu are sanse, acolo unde nu este deja ales. Aparentele fragilitatii, gingasiei, nevoii de sprijin sunt componente esentiale ale arsenalului feminin. Toate sunt puse in scena cu o arta atat de inalta, incat aceasta nu poate veni din premeditare si luciditate, ci din instinct, reflex si menire. Ofensiva ei nu e niciodata zvacnita, ci insinuata si continua, pana cand barbatul este legat fedeles cu fire pe care el nu le va vedea niciodata, dar ale caror consecinte sunt evidente. Isi da seama ca de mult nu a mai iesit cu prietenii la o bere, ca hainele pe care le are sunt toate alese de ea, ca nici papucii nu si-i mai poate gasi singur si ca, in general, nu mai exista initiative si actiuni la singular.
Pluralul este la guvernare, cu exceptia momentelor cand ea are nevoie de intimitate, chiar daca momentele lui in acest sens au disparut de o vesnicie. Femeia face pasi mici si abili, in timp ce el este furat de peisaj, si cand se uita din nou la ea isi da seama ca nu mai e la distanta la care o lasase, ci e lipita de el, incolacita in jurul lui, iar marele barbat e vulnerabil si dependent. Uneori, cei mai optimisti, si, prin urmare, mai naivi, cred ca pot rezolva situatia si redobandi teritoriul pierdut prin discutii. Ha, ha! Ce eroare! Ce iluzie! Nimeni n-a rezolvat niciodata nimic prin parlamentari cu o femeie. Premisele sunt gresite, intrucat ele nu au un sistem de gandire bazat pe aceleasi axiome si guvernat de aceleasi legi cu cel al unui barbat.
Apropo, cea mai stupida intrebare pe care poti sa o pui unei femei este: “De ce?”. Nu va sti sa-ti raspunda niciodata. Intreband-o asta, o chinuiesti si nimic mai mult. Ba starnesti si resentimente. Singurul lucru pe care il poti face unei femei este sa o parasesti. Atat. In rest, odata inceputa relatia, esti pe orbita catre pozitia de sclav pe plantatie. Uneori, cand au de-a face cu exemplare masculine mai indaratnice, ele scot la iveala arma totala, bomba atomica, pe care o lanseaza direct in calcaiul lui Ahile: incep sa planga. Aici s-a terminat. Nu pot exista supravietuitori. Si gata. Batalia este castigata fara drept de apel. Multi vor intelege ca sunt un misogin teribil sau, mai amuzant, ca n-am intalnit eu femeia potrivita. Gresit. Nu fac altceva decat sa recunosc superioritatea rasei feminine asupra celei puerile, masculine.
De fapt, generatiile de barbati sunt crescute de femei. Cu totii am ramas undeva, intr-un cotlon al subconstientului, negat cu vehementa inutila, baieteii mamei. Si observ ca aceasta stare de fapt este perceputa inconstient si de regnul masculin, la care se observa o feminizare din ce in ce mai hotarata. Probabil din motive aspirationale catre puterea rasei superioare sau poate din mimetism, barbatii desfasoara, din ce in ce mai dezinhibati, actiuni odinioara strict feminine: isi fac manichiura si pedichiura, se penseaza, isi dau cu crema, ba chiar se si epileaza. Aproape ca ma simt vinovat si anarhist daca inca mai fac pipi din picioare. Nu cumva din asezat e mai comod?
Se spune ca IN SPATELE fiecarui barbat de succes se afla o femeie puternica. In curand, IN LOCUL fiecarui barbat de succes se va afla o femeie puternica.

P.S.: Si mi-a dat mama voie sa scriu acest articol!