Mi se intampla uneori sa ma surprind gandindu-ma la moarte. Dar nu intr-un mod firesc - cu frica - ci percepand moartea ca o scapare. Vreau sa evadez! Ce cale mai buna decat moartea? Cand iti planuiesti moartea e ca si cum ai planui o vacanta de vis, intr-un oras - sau intr-o statiune -necunoscut/a, dar constient fiind ca nu ai decat bilet-dus. Nu, nu vreau sa mor. Si nu sunt printre cei care planuiesc chestia asta. Nu-mi plac calatoriile alandala, fara destinatie, nu-mi place sa plec la drum lung fara benzina/motorina destula cat si pentru intors si mai ales - nu-mi place sa calatoresc cu mijloace de transport pe baza de bilet. Si daca intr-o seara ma voi duce pur si simplu la culcare si nu ma voi mai trezi? What if you'll just find me dead? no heart beating, no pulse.. What if everything will find it's end in ONE STuPID NIGHT? Nu vreau sa aflu dinainte cand am sa mor. Nu vreau sa recurg la metode care nu ma caracterizeaza - plansete, regrete, disperare, cutite si vaicareli. NU! Vreau sa mor cum moare tot omul: fara sa stiu - si daca se poate-, fara sa ma doara. ( Nici daca as fi sado-masochista n-as vrea sa ma doara insasi Moartea! ) dar asta necesita un timp de gandire: trebuie sa meditez cum sa mor fericita. Ah, da. uitasem sa mentionez: vreau sa mor fericita ( hello, cine nu vrea asta?) - implinita. Si singura. Nu vreau bocitoare la inmormantare. Si NU VREAU SA PUTREZESC. no way! Dati-mi foc mai bine. N-as vrea ( folosesc conditionalul ca pe un timp de viitor) ca oamenii pe care ii iubesc sa sufere prea mult. N-as vrea sa-i vad -sa-i stiu- ca si-au distrus vietile din cauza mea. As vrea sa planga o zi. Atat. Apoi sa uite. Mi-ar placea in schimb sa-i vad pe cei ce m-au ranit suferind, regretand, temandu-se. As vrea sa-i vad macinati de amintiri dureroase. As vrea sa-i aud vorbindu-mi mie, cea trecuta in alta lume. Merita sa mori , nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu