Trebuie să-nveți când să renunți

sau se va renunța la tine;

trebuie să știi cum să câștigi

sau mă vei pierde-n fine.

Trebuie s-alergi, să te agiți

pentru mine tu să lupți,

să mă iubești ca pe-o comoară

căci altfel vom fi pierduți

în promisiuni nerespectate

și visuri adolescentine,

în povești neterminate

și regrete și suspine.

Vom ajunge și noi, dragă,

ca un cuplu terminat

care s-au iubit o vreme

și apoi au divorțat.

Când o foaie te unește

și un jurământ suprem

vei greși, cel mai adesea,

și vei trăi un blestem;

un coșmar, un vis urât,

viața unui om de rând..

ce muncește, face banul,

dar pierde clipa și anul,

care uită să iubească,

să trăiasca pentru el

și se-afundă în minciună

și când crede că-i de fier,

viața simplu îl dărâmă,

suflându-l ca pe-un nimic

Iar el plânge, se sugrumă,

Și se simte-atât de mic!

Copiii nu-l mai iubesc,

Nevastă-sa-l înșeală,

Afară plouă iar,

Iar el stă iar pe-afară.

Divorțul l-a uscat

Și banii nu mai vin

Se scăldă în alcool,

Se-neacă cu venin.

”Iubirea nu există!” își spune furios

”Ea vine doar la ăia

ce sunt exact pe dos.

Vine la cei ce nu vor

în veci să mai iubească,

ce n-au plăcut vreodată

ființă pământească.

Iubirea se răzbună

pe cei care iubesc

și suferă ca proștii / și chiar înnebunesc

ăia de cred într-ânsa.

Căci ea, ea nu există

E doar un mit prostesc.