sâmbătă, 18 iunie 2011

Cheers to life

Nu simți uneori că viața cam trece pe lângă tine? Că mai mult decât să trăiești, supraviețuiești? Că secundele, minutele, orele, zilele, săptămânile zboară aiurea și oricât ai vrea să le oprești, să le aduci înapoi, nu poți?
Cam asta e viața. O înșiruire de lucruri care acum sunt, acum nu mai sunt. O înșiruire de amintiri, de momente pe care am vrea să le retrăim și nu putem NEAM!
De cele mai multe ori greșim: trecem prin viață privind mereu înapoi, plângând după lucruri pe care le-am avut și le-am pierdut, după persoane care au fost odată lângă noi și nu mai sunt, după tot felul de chestii ce aparțin clar trecutului și de care refuzăm să ne desprindem.
Dar suntem capabili să ne adaptăm, suntem puternici - creați special pentru a depăși momente grele și experiențe traumatizante, suntem exact așa cum trebuie să fim și exact unde trebuie să fim.
Așa că de ce să bocim după ce am pierdut, și să uităm ce am câștigat? De ce să nu luptăm pentru prezent? Repet, pentru PREZENT, nu pentru viitor, nu pentru trecut.
Zic ”Nu pentru viitor” tocmai pentru că viitorul este, la fel ca și trecutul, ceva ce nu deținem și nu putem stăpâni. Tot ce avem este Aici și Acum.
Așa că hai să trăim așa cum vrem să trăim, hai să uităm de suferințe și să le trecem la categoria ”Experiențe”, hai să luptăm în loc să plângem, hai să fim puternici în loc să ne lamentăm, hai să ne înarmăm cu răbdare și iubire și să fim schimbarea pe care vrem să o vedem în lume!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu