Camera mea nu-mi mai oferă siguranța pe care mi-o conferea înainte. Mă simt sufocată aici și oriunde, simt că-mi pierd oxigenul și viața, și simt că eman durere prin toți porii. Asta pentru că o simt. O simt în mine, și parcă o expir ca mai apoi să o inspir la loc, și să mă doară iar.
Nu știu ce-mi faci, m-ai pus pe Self-destruction Mode, pentru că mă distrug de la sine. Sau poate că nici nu e vina ta și mă chinui singură, poate că n-ai făcut nimic și te acuz degeaba. Nu pot să am încredere în tine, și nu pot să am încredere în mine momentan. Te urăsc la fel de mult cât te iubesc.
Ești ca un cuțit pe care mi-l înfig singură în inimă, zilnic, treptat și ritmic, ca să fie durerea mai puternică.
N-am idee de ce fac asta, și nici nu cred că vreau să aflu, pentru că m-aș speria. De mine.
Că de tine mi-e frică deja.
Mă epuizezi.
E ca și cum ai lua fiecare picătură de viață din mine și ai stoarce-o pe podea, ca mai apoi să mă convingi că așa a fost să fie.
Cum să ai încredere în așa ceva?
miercuri, 19 decembrie 2012
joi, 15 noiembrie 2012
Feed your faith, and your fears will starve to death
Ai uitat să mai fii alături de mine, ai încetat să mai încerci să mă cunoști. Ai crezut că dacă m-ai cunoscut cu ani în urmă, mai știi cine sunt astăzi ? M-ai întrebat cumva prin ce am mai trecut, sau ce-am făcut în ultima vreme, pe cine-am cunoscut și ce-am mai învățat? Mi-ai zis cumva să îți mai spun de mine și de viața mea, și cum mă mai simt, și cine mai sunt ?
Sau ai uitat pur și simplu, și privindu-mă în ochi ai văzut aceeași copilă zâmbitoare și interesată pe care ai întalnit-o atâta amar de vreme în urmă? Ne confunzi. Pe mine și pe ea, vreau să zic. Au fost dispute multe, de care tu nu știi, că nu te-ai mai uitat înapoi după ce ai plecat. Iar ea...și-a luat bagajele într-o zi și nu s-a mai întors.
„Mă duc să-l caut”, mi-a zis, și a închis ușa timid. Din moment ce tu ești aici, căutând-o, presupun că nu te-a găsit. Nici n-avea cum, știam că drumul ei va fi sortit eșecului.
În fine, ea nu-i aici, îți pierzi vremea dacă vrei să o aștepți. Ea nu se mai întoarce. Oricum mi-e mai bine fără ea; era naivă și mă făcea să pierd multe dintre jocurile pe care le făceam împreună. Credea în toți și era entuziastă. Entuziasm, auzi! I-am spus eu tot ce cred despre asta și a-nceput să plângă. Normal, așa face mereu. Numai că de data asta s-a cărat. Tot răul spre bine. Acum învăț să fiu singură și să nu-mi pese de nimeni.
Hai, nu te mai uita așa la mine. Știi bine că ea era cea care te credea, nu eu. Ea cu inocența ei. Cu naivitatea ei. Cu idioțenia ei. Te-a iubit și tu ai fost un bou. Și a plecat.
Serios, nu mă privi așa. Eu nu sunt ea. Știu că semănam, știu că suntem identice, că e greu să faci diferența, dar uită-te bine la mine: eu nu-ți zâmbesc, eu nu te vreau, eu nu te iubesc. Tu nu însemni nimic pentru mine, pentru că atunci când eu m-am născut, tu nu erai aici. Eu nu sunt ea. Fetița ta iubită a plecat. A dispărut. M-a părăsit pe mine pentru tine; iar pe tine nici nu te-a găsit. Halal!
Acum cară-te și tu. M-ai întrerupt. Făceam ceva important: existam fără tine. Să nu se mai repete.
miercuri, 5 septembrie 2012
Crezi ?
Poate nu crezi în tine, mai bine ai crede-n noi . Există, știu prea bine, un loc pentru-amândoi; în care niciodată nu ne vom plictisi - Eu în Tine, Tu în mine ne vom rătăci.
vineri, 13 aprilie 2012
headache
Tăcere. lumea asta-i formată din tăcere. mi-e greu să mai sper, să mai cer, să mai vreau ceva ce n-am.. M-am mințit mult prea mult timp că să spun acum că-i bine, am realizat că nu a dat norocul peste mine.
Fericire și extaz, toate-au fost doar un necaz, am avut tot ce am vrut doar că să am ocazia să pierd..
duminică, 22 ianuarie 2012
obisnuiam sa cred
ca gelozia e o parte integranta a iubirii.
consideram ca dragostea nu vine decat cu ea la pachet. dar m-am inselat.
gelozia n-are nimic de-a face cu iubirea. Gelozia e opusul increderii, e convingerea ca cel in care tu spui ca ai incredere minte, e frica de a te baza pe celalalt, e egoism.
Gelozia reprezinta tot ce e mai rau intr-o relatie. nu numai ca te strica, te supara si te doare, dar te si face sa actionezi in spiritul ei. sa nu ai incredere in cel la care tii e cel mai grav lucru.
pentru ca nu ai incredere in tine de fapt.
sâmbătă, 31 decembrie 2011
2012
A inceput un an nou ... nu stiu ce inseamna asta pentru voi, dar pentru mine inseamna in mare parte schimbare. nu stiu cum si in ce masura, nu stiu in ce fel si cam cand, dar stiu clar DE CE si CAND.
Momentul e ACUM, motivul e EVIDENT. - pentru ca nu vreau sa mai repet greselile din trecut, pentru ca 2011 a fost un an dezastruos, pentru ca eu am fost DEZASTRUOASA in 2011, pentru ca viata mea nu a fost tocmai cum trebuia sa fie anul trecut..
Deci da, ma voi schimba, eu - si nu numai, voi schimba tot ce ma priveste si voi privi lucrurile altfel. Voi fi eu cea care sa decida ce si cum se intampla in sufletul meu, voi fi eu cea care va da ultima strigare, voi fi eu cea care va spune STOP, PAUZA si Start.
Nu vreau sa mai fiu aceeasi eu .. Vreau schimbare. Si pentru a fi REALA, trebuie sa fac EU acea schimbare.
:*
In 2012.
joi, 29 decembrie 2011
Trebuie să-nveți când să renunți
sau se va renunța la tine;
trebuie să știi cum să câștigi
sau mă vei pierde-n fine.
Trebuie s-alergi, să te agiți
pentru mine tu să lupți,
să mă iubești ca pe-o comoară
căci altfel vom fi pierduți
în promisiuni nerespectate
și visuri adolescentine,
în povești neterminate
și regrete și suspine.
Vom ajunge și noi, dragă,
ca un cuplu terminat
care s-au iubit o vreme
și apoi au divorțat.
Când o foaie te unește
și un jurământ suprem
vei greși, cel mai adesea,
și vei trăi un blestem;
un coșmar, un vis urât,
viața unui om de rând..
ce muncește, face banul,
dar pierde clipa și anul,
care uită să iubească,
să trăiasca pentru el
și se-afundă în minciună
și când crede că-i de fier,
viața simplu îl dărâmă,
suflându-l ca pe-un nimic
Iar el plânge, se sugrumă,
Și se simte-atât de mic!
Copiii nu-l mai iubesc,
Nevastă-sa-l înșeală,
Afară plouă iar,
Iar el stă iar pe-afară.
Divorțul l-a uscat
Și banii nu mai vin
Se scăldă în alcool,
Se-neacă cu venin.
”Iubirea nu există!” își spune furios
”Ea vine doar la ăia
ce sunt exact pe dos.
Vine la cei ce nu vor
în veci să mai iubească,
ce n-au plăcut vreodată
ființă pământească.
Iubirea se răzbună
pe cei care iubesc
și suferă ca proștii / și chiar înnebunesc
ăia de cred într-ânsa.
Căci ea, ea nu există
E doar un mit prostesc.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

