Friendship.

Ne-am învățat să împărțim totul. Eu împart mai mult, tu mai puțin .. - dar totul. Și să ne spunem totul. Și să facem aproape orice împreună. Ne știm atât de bine și ne-nțelegeam chiar fără să vorbim uneori.

Acum va trebui să ne înțelegem fără să ne vedem. Pentru că ai plecat. De ce ai plecat?

Abia te-a luat autocarul - nici nu știu dacă a plecat încă de pe loc - și deja mi s-a instaurat un gol imeeens în suflet. Nu vroiam să pleci.

Nu vroiam să pleci pentru că... ești mai mult decât o prietenă.. Ești TU! iar eu sunt EU și ne completăm reciproc în felul nostru caracteristic. Erai tot ce aveam, singura persoană cu care puteam vorbi ORICE, și mai ales SINGURA în care mă pot încrede orbește.. Singura care știu că nu mă minte, singura care știu că nu mă menajează și îmi spune mereu în față crudul adevăr. Singura care îmi dă sfaturi pe bune, singura careia îi pasă dacă mai încolo voi plânge (probabil pentru că tot TU trebuie fii umărul pe care plâng), singura care îmi dă un șut puternic în fund atunci când sunt pe cale de a face o greșeala, singura care mă pedepsește după ce am făcut o greșeala, singura căreia îi pasă destul de mult cât să se afle în viața mea și să rămână acolo mult mult timp.

Așa că, te aștept înapoi, și mă străduiesc să trec cât mai okay prin astea două săptămâni fără tine.

Îmi va fi dor... de fapt, de ce zic ”îmi va fi”? .. Îmi este deja!

Te iubesc!