Privesc des inapoi. dar nu cu regret sau frica sau ciuda. pur si simplu privesc inapoi.De ce? ca sa vad ce am lasat in urma mea? nu. Ca sa vad cat m-am schimbat? N-as putea. poate pentru ca asa mi-e firea. sa gandesc ce am facut , in loc de ceea ce fac, in loc de ceea ce voi face.
"privesc in jur,vad oameni razand,lacrimile-mi sunt parca spulberate de vant".
dar nu. nu mai cred in de-astea. am crescut si-am invatat ca lacrimile dor. asa-mi zicea mama ca " nu e usor sa suferi" . stiu si-am simtit asta pe pielea mea . dar ce folos? EI tot asa sunt, ELE la fel , lacrimile mele nu i-au/le-au schimbat cu nimic. si nici nu le vor schimba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu